FacebookYoutube
RÂUL ALB
UNA CU NATURA
MeniuMENIU
Atentatul de la Râul Alb

        Medicii din România nu mi-au dat nicio şansă. Fusesem strivit sub roţile unei maşini de teren, condusă de un individ ce se dă drept activist de mediu. Cazul a ajuns repede pe toate televiziunile de ştiri. Eram, fără voie, un subiect de interes naţional. Premierul de la vremea aceea – Victor Viorel Ponta, procuror de meserie, a ieşit la rampă cu un comunicat mincinos, transmis de Guvernul României, prin care se ante-pronunţa în favoarea agresorilor mei, iar mesajul lui a schimbat cursul anchetei. Comanda a fost dată, am devenit o „țintă". Călăii au intrat sub protecţia „sistemului”, în timp ce eu agonizam între viaţă şi moarte.   

        Povestea mea, povestea investiţiilor de pe Râul Alb, a fost spusă în multe feluri de aparatul de propagandă al unei grupări de interese care pretinde că apără Mediul. Însă fiecare versiune a urmat cu sfinţenie două piste esenţiale de manipulare. Mai întâi, a fost vehiculată obsesiv ideea unui ipotetic dezastru ecologic pe „ultima vale virgină”, ceea ce e complet fals. Nu, Râul Alb nu este sălbatic. O demonstrează toate studiile făcute pe vale. Toate, fără nicio excepţie! Cum la fel de bine poate să se convingă cu ochii lui orice om de bună-credinţă care vizitează zona. Pe de altă parte – şi acum ajungem la ţelul final al manipulării! – proiectul microhidrocentralelor de pe Râul Alb este în continuare cuprins în toate planurile oficiale de dezvoltare a zonei. Aşadar, investiţia poate continua, doar că de această afacere ar urma să se ocupe numai acele persoane „agreate” de sistem. Adevărata miză era (este!) ca eu să dispar din proiect cu orice preţ. Chiar şi cu preţul vieţii!

Cât de departe poate fi dus linşajul în sistemul opresiv care a confiscat România? Asta vă propun să vedeți cu fapte şi acte în cele ce urmează. 

Episodul 1- „Atentat la siguranța națională"
Tentativa de omor asupra mea s-a produs în 24 mai 2015, atunci când inculpatul Andrioni Alin Constantin a trecut în mod intenţionat cu o maşină de teren peste mine, după care a fugit de la locul faptei.
Episodul 2 - Agentul eco „manipulează pentru bani și politică"
Cum vă explicaţi că numai proiectele noastre au fost blocate, deşi la câţiva kilometri distanţă, dar în exact acelaşi regim de protecţie naturală, funcţionează o microhidrocentrală pe care agitatorii de Mediu au vizitat-o şi, totuşi, n-au contestat-o nicio clipă? Cum de numai nouă ne este interzis să construim o păstrăvărie pe un râu de munte (unde altundeva?!), în condiţiile în care pe acelaşi râu mai sunt două păstrăvării? Ce explicaţie găsiţi la faptul că noi suntem stopaţi, dar proiectele noastre rămân cuprinse în toate planurile urbanistice de dezvoltare a zonei, avizate favorabil de Ministerul Mediului şi după tentativa de omor asupra mea? Pentru mine este clară dubla măsura. Noi suntem ţinta unui dublu linşaj (fizic şi economic), iar agitatorii ONG-urilor de Mediu şi ai grupării „haştagiste” sunt o parte a arsenalului cu care „Sistemul” îşi îndeplineşte obiectivele.
Episodul 3 - Follow the money! Urmărește circuitul banilor!
Este normal şi legal să primeşti finanţări de la Guvern prin Ministerul Fondurilor Europene şi, în acelaşi timp, să blochezi proiecte şi investiţii clasificate prin lege de utilitate publică şi interes naţional? Ce interese ascunse sunt în spatele acestor campanii? Întrebările le punea chiar directoarea APM Hunedoara, în anul 2015, imediat dupa ce au început acțiunile pentru blocarea proiectelor de la Râul Alb.
Episodul 4 - Recrutarea de „adepți". Mobilizare și scandal
În urma acestor mobilizări, așa-zișii ecologiști și-au format mai multe echipe de provocatori cu care au venit în mod repetat la Râul Alb pentru a ne hărțui în mod sistematic. Acesta trebuie să fi fost adevăratul scop al întâlnirii din data de 23 mai 2015, cu o zi înaintea tentativei de omor, de la pensiunea Retezat. Acolo s-au reunit Andrioni Alin, Păun Gabriel (alias „Agent Green”), Leordean Vasile (un localnic) și Weidinger Gerit (cetăţean austriac, prietena lui Păun, prezentată în mod mincinos de propaganda ONG-istă ca fiind jurnalist la Deutsche Welle). A doua zi, ei au descins pe proprietatea noastră, în șantier, și au declanşat violenţa. Metodele de lucru sunt similare cu cele pe care le practică de regulă membrii grupării  #Rezist: îşi filmează de fiecare dată victimele în timp ce le provoacă, după care postează pe rețelele de socializare filmuleţe editate, contrafăcute în aşa fel încât să-şi pună victimele într-o lumină defavorabilă în fața opiniei publice. 
Episodul 5 - În sat mi se spunea „Plimbărețul"
Cei care mă cunosc știu că am fost dintotdeauna un om activ. În sat mi se spunea „Plimbărețul” pentru că profitam de fiecare zi petrecută la Coroiești ca să mă plimb pe valea Râului Alb. E adevărat că îl luam cu mine și de Ursulică, care era pe atunci un cățelandru de câteva luni. Numai cine iubește natura pe bază de tastatură își poate imagina că eu, plimbându-mă cu el, apăr valea „cu câini, în stil mafiot”.
Episodul 6 - #Rezist nu rezistă
În data de 25 aprilie 2015, „România Liberă” publica un articol în care erau prezentate toate punctele de vedere. Dejeu Călin ne acuza că pe Râul Alb facem dinamitări de versanţi, defrişări ilegale, modificări ale albiei râului şi că o să ,,lăsăm Carpaţii muţi şi sluţi!”. Tot în acel material, Dejeu anunţa că a lansat o scrisoare deschisă către Ministerul Mediului prin care cerea suspendarea proiectelor noastre de la Râul Alb: „Printre semnatarii scrisorii trimise la minister săptămâna trecută se numără ONG-uri de protecţia mediului precum Asociaţia Centrul pentru Politici Durabile „Ecopolis”, Asociaţia Agent Green, Fundaţia Eco-Civică, WWF România, Terra Millenium III”. Am fost şi eu contactat de ziariştii de la România Liberă şi am avertizat că Dejeu dezinformează cu bună ştiinţă pentru că nu am făcut dinamitări de versanţi, nici tăieri ilegale de păduri sau alte lucrări care să dăuneze mediului. De asemenea, am precizat că oprisem lucrările de construire la cele două microhidrocentrale până la finalizarea controalelor şi am explicat situaţia: „Nu e normal, când m-am apucat de această poveste, am fost încurajat de toate instituţiile din ţară şi din afară. Acum vin unii şi spun să nu se mai facă. Nu se poate aşa ceva.
Episodul 7 - ONG-iști la vânătoare de senzațional
Era o zi de duminică, cu o săptămână înainte de atentatul de pe Râul Alb. În zona şantierului de la Coroieşti şi-au făcut apariţia Sălăşan Luca şi prietena acestuia – Leordean Sara. Sălăşan face parte din „divizia locală”de # activişti şi, potrivit propriilor declaraţii, mai fusese de 7-8 ori să spioneze locul la îndemnul lui Călin Dejeu, căruia îi raportase că: „lucrările la şantier erau în acelaşi stadiu ca şi în iarnă”, după cum singur declară în faţa anchetatorilor. Ulterior am aflat că omul spiona şi pentru Daniel Răducanu, primarul comunei Baru, care se află într-o relaţie suspect de apropiată cu afacerea MHC-ului de pe Băruşor. În Episodul 5- ,,Activismul, o mega afacere de tip clientelar" am vorbit despre acest primar, acuzat că a lucrat în interesul băieţilor deştepţi din energie.
Episodul 8 - Apostolii mediului, din aburii petrecerii direct la scandal
Descinderea la şantierul de pe Râul Alb din 24 mai 2015 fusese minuţios pregătită, după cum reiese din declaraţiile celor implicaţi. Deşi au încercat să inducă ideea că s-au regrupat accidental în Retezat, veţi vedea că nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. De altfel, „micile” lor minciuni şi „nevinovatele” inexactităţi, strecurate abil printre adevăruri de necontestat, au avut ca efect deformarea realităţii pas cu pas. Cu ajutorul lor, gașca #eco a reuşit să inducă falsa impresie că ei au fost victimele unui atac mafiot, deşi eu sunt singura persoană a cărei viaţă a fost iremediabil distrusă de acest eveniment.
Episodul 9 - Viaţa mea s-a prăbuşit în mai puţin de 30 de secunde
Atât i-a trebuit infractorului care, privindu-mă cu sânge rece în timp ce filma, a apăsat pedala acceleraţiei până când am fost băgat sub maşină şi târât pe o distanţă de 6 metri, momente în care autovehiculul a trecut cu roata din dreapta spate peste mine, lăsându-mă aproape mort la pământ, după care a fugit de la locul faptei. Era ora 13:08 când a fost anunţat serviciul de urgenţă 112. La ora 13:30 a început cercetarea de la faţa locului, iar dosarul a ajuns la instanţa de fond după şase ani, trei luni şi 12 zile. Autorul faptei nu a fost reţinut nici măcar o secundă pentru fapta săvârşită cu violenţă, iar autorii morali ai atentatului de la Râul Alb au continuat linşajul asupra mea chiar şi în clipele acelea de după tentativa de omor, când nici un medic nu putea prognoza că voi scăpa cu viaţă.
Episodul 10 - Cercetarea de la faţa locului, o fărâmă de normalitate la dosar
Cercetarea la faţa locului a început la orele 13:30. Aşadar, organele de cercetare penală au ajuns la față locului după o jumătate de oră de la comiterea tentativei de omor. Urmele incidentului erau nealterate, iar la locul faptei se mai aflau trei „activişti” (Leordean Vasile, Sălăşan Luca, Leordean Sara) şi patru „localnici” (Coman Nelu, Coman Neluțu, Lascu Cornel şi Vinţonescu Gabriel). Toţi fuseseră martori oculari ai infracţiunii și aveau proaspătă în minte imaginea celor întâmplate. Toți au fost sinceri în acele momente și au prezentat exact desfășurarea evenimentelor.
Episodul 11 - Voluntari la deturnarea anchetei
Pentru a înțelege abuzurile care au urmat după tentativa de omor de la Râul Alb e bine să ne amintim contextul: era în 2015, anul în care dreptatea se înfăptuia în numele ”interesului național” din sufrageria generalului Gabriel Oprea, pe atunci ministru de Interne. Cei care au reușit să înțeleagă cum funcționează "Statul" știu că exista în fiecare județ câte o ”sufragerie” locală. Din Hunedoara, Răducanu Daniel a fost cooptat în ”politica mare”, unde se știe că anumite grupuri de interese fac legea, iar convingerile politice contează mai puțin.
Episodul 12 - Ticluirea probelor, între absurd şi ticăloşie
Agenții „eco” au dezlănţuit un amplu proces de dezinformare, imediat după ce eu am fost zdrobit sub maşina cu care Andrioni Alin a fugit de la locul faptei. Trei agenţi eco au apelat serviciul de urgenţă 112, raportând informaţii false cum că Păun Gabriel e pe moarte şi alt ecologist a fost ucis în bătaie de către noi. Manipularea a prins. Câteva ore mai târziu, când Păun a apărut viu şi nevătămat la TV, nimeni nu a mai cercetat minciunile alarmiste lansate strategic prin „112”. Propaganda # îşi aranjase terenul pentru a mă transforma din victimă în atacator.
Episodul 13 - Filmulețele contrafăcute au „dictat” cursul anchetei
Imediat cum a plecat de la locul faptei, Păun Gabriel a început să dezinformeze autorităţile şi opinia publică cu privire la cele întâmplate pe Râul Alb. A minţit în legătură cu prezenţa sa „întâmplătoare” pe Râul Alb şi a minţit în legătură cu faptul că a fost bătut „instant” când am ajuns în şantier.
Episodul 14 - Favorizarea infractorului, pas cu pas
Autorul tentativei de omor nu a fost reţinut, aşa cum se procedează pentru o faptă săvârşită cu violenţă, şi nici nu a fost căutat de anchetatori, deşi fugise de la locul faptei. Odată cu primele ordonanţe emise de procurorul Dorel Herban, anchetatorii au acţionat cu dublă măsură, prelevând probe de la o singură parte, favorizând în acest fel gruparea care a provocat violenţele pe Râul Alb. Această practică a continuat pe tot parcursul cercetării penale.
Episodul 15 – Complici la ticluirea probelor
Audierile la sediul Poliţiei Haţeg au început duminică seara în prezenţa procurorului Herban Dorel. Televiziunile vuiau: „Cum au vrut mafioţii să-i omoare pe jurnaliştii străini”. ADEVĂRUL este că: N-a fost nici un jurnalist străin acolo, iar tentativa de omor s-a comis asupra mea! Leordean Vasile a recunoscut că a provocat violențele. Dar, public, eram deja condamnaţi şi organele de urmărire penală au început ancheta ca şi cum ar fi fost de datoria lor să confirme „sentinţa” dată de propaganda „eco".
Episodul 16 – Un dosar făcut din pix mai rău ca la Miliţie
În seara zilei de 24 mai 2015, la câteva ore după săvârşirea tentativei de omor, a fost „fabricat”, retroactiv, artificial şi „din pix”, Dosarul penal nr. 456/P/2015 privind infracţiunea de lovire sau alte violenţe asupra lui Sălăşan Luca. Poliţiştii pretind că faptele s-ar fi petrecut în data de 17 mai 2015, însă nu există nicio probă certă care să confirme presupusa infracţiune. Dosarul a fost clasat după câteva zile, dar procurorii s-au raportat la el în cercetarea actului criminal comis asupra mea, cu scopul de a arăta că aşa-zişii ecologişti mai fuseseră agresaţi de noi cu o săptămână în urmă.
Episodul 17 - Patru zile de Breaking Fake News cu Râul Alb
La sediul Poliţiei Haţeg rula linşajul mediatic împotriva noastră pe un televizor amplasat în holul instituţie. Audierile procurorului Herban au ţinut până în zorii zilei de luni, 25 mai 2015, dar agresorii „eco” au fost lăsaţi să plece acasă puţin după miezul nopţii. Satisfăcut de decizia procurorului, autorul tentativei de omor a făcut gest obscen cu degetul în direcţia martorilor noştri, iar Păun Gabriel a mers de la Poliţie direct la un post de televiziune unde se difuzau filmările sale. Au urmat trei zile de Breaking Fake News cu Râul Alb în care eu am fost executat public în stil mafiot
Episodul 18 - Mesajul Premierului, un ordin de execuție
După trei zile de linșaj mediatic asupra mea, dezinformarea opiniei publice a devenit politică oficială de stat prin intervenția premierului Victor Viorel Ponta. Şeful Executivului a lansat un mesaj care avea să determine, implacabil, cursul mincinos al anchetei
Episodul 19 - Protocoalele „statului mafiot"
Cei care au instrumentat dosarul atentatului de pe Râul Alb au lucrat pe față în favoarea agresorilor mei. Imediat după „ordinul” Premierului, procurorii au dispus, „întocmai şi la timp”, mutarea dosarului la Parchetul General, mişcare ce s-a făcut cu o repeziciune ieşită din comun. Procurorii implicați dau impresia că se află într-o competiție a servilismului din care se evidențiază Augustin (”Taica”) Lazăr, pe atunci doar șeful procurorilor de Curte la Alba.
Episod 20 - Transferul la Viena „pașaport" spre o nouă viață
Despre primele ore de spitalizare îmi amintesc foarte puțin. După ce am fost preluat de ambulanță, am fost sedat și aveam repetate stări de leșin. În dimineața zilei următoare am fost trezit de personalul medical din salonul de terapie intensivă al Spitalului Clinic de Urgență Cluj. La vizita medicală doctorul care m-a operat în acea noapte la coloana cervicală era mulțumit cum a decurs intervenția. Mi-a spus că viața mea nu mai este în pericol, dar că o să am nevoie de un program riguros de recuperare. Atunci am înțeles că măduva spinării îmi fusese afectată. Vestea a căzut ca un trăsnet și din acel moment am înțeles că viața mea urma să se schimbe radical.
Episodul 21 - Povestea colajelor menite să inducă iluzia adevărului
După ce au fugit de la locul faptei, „salvatorii mediului” s-au întâlnit cuTudor-Todoran Bogdan-Ioan (avocatul lui Păun Gabriel) și au mers împreună să recupereze camera cu care a filmat Gerit. Avocatul a declarat că: „le-am cerut camera şi cred că am privit pe întreaga înregistrare cu ei doi împreună, iar imaginile au fost transferate, creând o copie pe laptopul meu”. Înainte să ajungă la poliție, înregistrările video au fost falsificate și postate pe rețelele de socializare. Agenţii „eco” au ajuns la poliţie după cinci ore, dar nu au predat aparatele cu care au filmat și nici filmările originale care conțineau cu siguranță scena producerii actului criminal.
Episodul 22 - „Omul meu de încredere", momit politic
Mult timp după tentativa de omor am refuzat să cred că oameni apropiaţi nouă din satul Coroieşti ar putea fi părtaşi la crimă, deşi aveam indicii că au ascuns fapte şi probe care cântăreau greu în aflarea adevărului. Pe Coman Nelu l-am tratat ca pe un membru al familiei noastre, fără să ştiu că el bătuse palma cu primarul Daniel Răducanu cu două-trei zile înainte să fiu strivit sub roţile bolidului condus de Andrioni. Aşa se explică faptul că „filmările noastre” nu au ajuns ca probe la dosar.
Episod 23 - Micii dumnezei din Justiție
În „Scandalul de pe Râul Alb” a existat o dublă crimă. Una asupra vieții - prin tentativa de omor, și una economică - prin blocarea unor investiții legale, de utilitate publică și interes național. Când am ales să investesc pe valea Râului Alb am luat în calcul frumusețea locurilor și am decis că vreau să-mi petrec restul vieții aici. Proiectele noastre au fost gândite să aducă plus valoare zonei și comunității locale. Drept dovadă, ele sunt preluate în strategia de dezvoltare locală 2021-2027 şi în PUG-ul comunei Sălaşu de Sus, chiar dacă s-a lucrat la eliminarea mea încă de când agonizam prin spitale
Episodul 24 - Trambuluina USR-istului Goțiu la fotoliul din Senat
,,Somnul rațiunii naște monștrii" - În opinia pictorului spaniol, din secolul al XVIII-lea, Francisco Goya “opresiunea, servitutea, obligația de a urma un anumit drum, trasat de alţii” reprezintă un obstacol care nu trebuie ignorat.
Episodul 25 - Băieţii păreau „normali", dar i-a stricat MEDIUL
Raidurile activiştilor sunt prezentate de procurori, pe baza unor alegaţii şi ambiguităţii manipulatorii, drept adevărate acte de eroism civic. Diversiunea avea scopul de a legitima acţiunea criminală a lui Andrioni. Aşa au apărut (retroactiv, după trei ani) mărturii mincinoase cum că eu aş fi vrut cu tot dinadinsul să mă sinucid sub roţile maşinilor conduse de hărţuitorii mei. Aberaţia a fost preluată „din zbor” de organele de urmărire penală şi de propaganda haştagistă, care au pus mână de la mână pentru a construi artificial o poveste cu parfum de credibilitate.
Episodul 26 - Ultimul colac de salvare aruncat infractorului
Împinşi de la spate de judecătorii de Drepturi şi Libertăţi prin două somaţii, procurorii au fost obligaţi să emită actul de inculpare faţă de „#ONG-ist” la finalul anului 2018. Dar tergiversările au continuat până în 2021, când presa centrală avertiza că se pune de o muşamalizare. După o dramoletă jucată în tandem cu infractorul, procurorul Mihai Eduard Ilie a întocmit un rechizitoriu prin care îi acordă inculpatului circumstanţe atenuante privind depăşirea limitelor la legitima apărare (simularea fricii). A fost ultimul colac de salvare aruncat de procurori celui care a comis cu „sânge rece” tentativa de omor asupra mea
Episodul 27 - Rechizitoriul, o cale de scăpare pentru infractor
Dosarul s-a întors la Parchet, după ce instanța a constatat neregularități în rechizitoriul întocmit de procurorul Ilie Eduard Mihai. Ceea ce părea o simplă formalitate s-a transformat într-o nouă etapă de mușamalizare a cazului. În mod surprinzător și nefiresc, dosarul a fost repartizat fără nicio explicație unui alt procuror care nu lucrase nici măcar o zi la caz. Marius Iacob, cel de al patrulea procuror de caz, l-a scos artificial din dosar pe Agent Green și a creionat pentru Andrioni o cale să-l scape de pușcărie.
Episodul 28 - „Regretele” călăului care m-a strivit sub roţile bolidului său
Timp de şase ani, Andrioni nu a recunoscut nici o clipă tentativa de omor. Şi nici regrete n-a avut. Ba, dimpotrivă! După cum se poate citi şi în mesajul publicat de pe contul său de facebook. Andrionl Alin Constantin: „Acel mic interlop din Arad, Bocea Mihalache, cercetat şi prin zona respectivă pentru şantaj şi ameninţare, sper să fie ridicat cât mai curând posibil de către DNA cu tot cu scaunul cu rotile!!! Acel criminal împreună cu alte 9 gorile, au atacat maşina noastră într-un mod..., mai mult decât barbar... Ca, în timp ce ne retrăgeam a căzut ca un prost de pe capota pe care sărise pentru a ne sparge parbrizul... este exclusiv problema lui de încheiere a conturilor cu viaţa! Asemenea derbedei nu vor distruge niciodată acest râu... atâta timp cât voi respira aerul RETEZATULUI! Această mascaradă se va finaliza curând... iar celor care ne-au atacat în munte... le garantez că îi voi freca prin instanţă toată viaţa lor... până îşi vor toci roţitele la cărucior !!!
Episodul 29 - O victorie amară
Procurorii continuă să protejeze infractorul și în instanță, după ce timp de şase ani au încercat să-l scape de judecată prin repetate tentative de clasare a tentativei de omor de pe Râul Alb. La Curtea de Apel Alba, în 19 octombrie 2022, procurorul de şedinţă a pledat pentru o pedeapsă blândă, fără încarcerare, pe motiv că a trecut prea mult timp de la comiterea faptei. Cinismul este înspăimântător fiindcă tocmai Parchetul a tergiversat soluţionarea cauzei din 2015 până în 2021. În plus, procurorul (aşa-zis avocat al acuzării) a cerut instanţei să nu-l lase pe infractor fără permis auto, deoarece acesta nu a mai încercat să omoare şi alţi oameni cu maşina. Nici măcar avocaţii inculpatului nu au avut tupeul să formuleze o astfel de cerere.
Episod 30 - Preşedintele Agent Green de România, apel cu văicăreli şi minciuni desfiinţate în instanţă
Gabriel Păun, preşedintele Agent Green România, s-a dat victima unei tentative de omor şi a pretins daune materiale şi morale în sumă de 234.000 de euro. Instanţa a stabilit că nu există daune materiale în cauză, iar reparaţia morală nu face mai mult de 7.000 de lei, obligându-l pe Păun să plătească 2.500 lei cheltuieli de judecată.
RÂUL ALB
UNA CU NATURA
FacebookYoutube
© Copyright 2024 Râul Alb